"NATO va furniza asistenţă militară Turciei dacă escaladează conflictul sirian"
Embed:
Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să furnizeze asistenţă militară Turciei, ţară membră a acestei organizaţii, dacă escaladează conflictul din Siria. Declaraţiile au fost făcute în Praga de către secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Rasmussen a mai precizat că Turcia nu a solicitat, deocamdată, mobilizarea de rachete NATO pe teritoriul său. Anterior autorităţile de la Ankara au declarat că se află în negocieri cu Alianţa Nord Atlantică.
Săptămâna trecută preşedintele turc, Abdullah Gül, a afirmat că Turcia îşi rezervă dreptul să se doteze cu orice fel de armament, pentru a se apăra de ameninţarea siriană.
Forţele siriene şi rebelii au fost implicaţi în confruntări armate sângeroase, într-un oraş de la frontiera turco-siriană.