Natura s-a dezlănţuit! În Veneţia a fost decretată stare de urgenţă, iar Australia se confruntă cu incendiile de vegetaţie
În Veneţia a fost decretată stare de urgenţă, după ce localitatea s-a pomenit sub ape din cauza precipitaţiile abundente. Aproape 70 la sută din oraşul italian a fost inundat. Natura s-a dezlănţuit şi în alt colţ al lumii. Vorbim despre Australia, unde incendiile de vegetaţie se extind cu repeziciune din cauza vântului puternic.
Vremea rea a pus stăpânire pe centrul şi nordul Italiei, iar ca urmare cel puţin 200 de oameni din regiunea Toscana au fost evacuaţi. Cea mai afectată este însă Veneţia, unde magazine, case şi palate istorice au fost inundate în totalitate. Autorităţile locale sunt în alertă şi au solicitat mai multe fonduri, pentru a face faţă dezastrului. Este pentru a patra oară din 2000, când Veneţia se confruntă cu o cantitate record de precipitaţii. Specialiştii spun că inundaţiile au fost provocate de schimbările climatice globale.
Iar în sudul Australiei, cel puţin şapte case şi peste 2.000 de hectare de teren au fost distruse în urma unui incendiu de vegetaţie. În jur de 150 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta cu flăcările.
"Incendiul s-a extins cu o viteză uimitoare. Condiţiile sunt periculoase, catastrofice chiar, ceea ce înseamnă că pentru această localitate este o zi de supravieţuire", a declarat purtătorul de cuvânt Serviciul de Pompieri, Malim Watts.
Incendiul a început în oraşul australian Tulka şi se îndreaptă spre sud, iar din cauza vântului puternic, focul s-ar putea extinde. Totodată, autorităţile locale au anunţat că alte şase focare de incendii sunt încă active.