Natura se dezlănţuie în România. Vântul a smuls copaci, iar stratul de zăpadă a fost de 25 de cm
Embed:
Natură dezlănţuită în România. În sudul şi estul ţării vecine, vântul a bătut în rafale de peste 90 de kilometri la oră. Din această cauză, în Constanţa, un copac s-a prăbuşit peste o maşină în care se afla o mamă şi copilul ei. Din fericire, aceştia nu au avut de suferit. Autorităţile au făcut apel la oameni să nu îşi parcheze vehiculele sub copaci şi să fie vigilenţi pe unde trec. Deşi temperatura medie a fost de patru grade în Bucureşti, frigul părea că este mult dur din cauza vântului.
Tot în capitala, rafalele violente au smuls schelele de 15 metri, ale unui hotel în construcţie, acesta fiind la un pas să se prăbuşească.
"Absolut terifiant."
"De la înălţimea aia - un fier de acela în cap şi the end, s-a terminat, adică nu mai ai ce să faci."
"Cu siguranţă vor mai urma şi alte situaţii asemănătoare. Recomandarea noastră este să se asigure aceste schele printr-o fixare temeinică", a spus Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU.
Pe litoral, porturile au fost închise, iar valurile provocate pe vântul puternic au acoperit digul şi o parte din plaje. Iarnă timpurie s-a instalat şi în zona Moldovei, unde şoferii s-au pomenit cu maşinile pline de gheaţă.
"La noi trebuie să te obişnuieşti cu căldură şi cu frig. O săptămână e aşa, alta aşa."
Iarna timpurie s-a instalat şi la Bâlea, unde stratul de zăpadă a depăşit 25 de centimetri, în timp ce la Rânca localnicii au ieşit cu lopeţile pentru a curăţa traseul pentru turişti. Şi cum zăpada transmite adesea o emoţie frumoasă, oamenii nu au ezitat să se bată cu bulgări de omăt.
"Nu ne aşteptam să găsim zăpadă. De la Constanţa am venit."
Atenţionarea de vreme severă expiră astăzi.