Naveta spaţială americană Endeavour s-a reîntors pe Pământ
Naveta spaţială americană Endeavour s-a reîntors pe Pământ. Naveta a încheiat o misiune de 16 zile pentru utilarea Staţiei Spaţiale Internaţionale, de care s-a desprins în noaptea de duminică spre luni, după care a început coborârea spre Terra.
Cei şase astronauţi de pe Endeavour, printre care se află şi un italian de la Agenţia Spaţială Europeană, şi-au luat la redevere duminică, de la membrii echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale. Aceasta este cea de-a 25-a şi, totodată, ultima misiune spaţială pentru naveta Endeavour, în cei 19 ani de serviciu în slujba NASA. Agenţia spaţială americană va mai avea la dispoziţie doar naveta Atlantis, a cărei lansare este programată pentru 8 iulie. După scoaterea din circulaţie, celelalte navete spaţiale vor fi expuse în câteva muzee americane.
- Naveta Endeavour îşi ia zborul spre Staţia Spaţială Internaţională
- Astronauţii de la bordul navetei Endeavour au efectuat ultima ieşire pe orbită
- Naveta "Soyuz" a fost lansată în spaţiu de pe cosmodromul Baikonur
- Naveta americană Atlantis va fi lansată astăzi pentru ultima dată către Staţia Spaţială