NBA: Miami Heat - Chicago Bulls, scor 115-78
Miami Heat a spulberat formaţia Chicago Bulls în cel de-al doilea meci din semifinalale Conferinţei de Est a Ligii Nord-Americane de baschet. Campioana în exerciţiu a învins la o diferenţă de 37 de puncte, scor 115-78.
Campioana în exerciţiu din NBA a învins la cea mai mare diferenţă din istorie în play-off, iar "taurii" au suferit cea mai dură înfrângere într-un meci de play-off. Cel mai bun jucător la echipa învingătoare a fost Ray Allen, care şi-a trecut în cont 21 de puncte.
Marea surpriză s-a produs, însă, la San Antonio. Golden State Warriors a obţinut prima victorie din ultimii 16 ani pe terenul formaţiei Spurs, scor 100-91. Warriors a egalat situaţia în semifinala Conferinţei de Vest, scor 1-1. Pentru Warriors, cei mai buni marcatori au fost Klay Thompson, cu 34 de puncte, şi Stephen Curry, cu 22 de puncte. Următoarele meciuri din semifinale vor avea loc în noapte de 10 spre 11 mai.