Ne aşteaptă o iarnă SCUMPĂ? Ministrul economiei sugerează că tariful la gaz va fi MAJORAT
Ministrul economiei Vadim Brînzan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că tariful la gaz trebuie ajustat şi că autorităţile deja discută subiectul cu Gazprom.
"Preţul care acum este inclus în tarife este mai mic, decât preţul actual pe care noi îl plătim pentru gazul pe care îl achiziţionăm. Se negociază cu Gazprom deja la acest capitol, contractul expiră şi noi vrem să îl extindem încă cel puţin doi ani, până când rezolvăm probleme noastre ceea ce ţine de gazoductul Iaşi-Chişinău.
Noi o să lucrăm asupra tarifelor şi o să vedem, este o decizie atât economică, cât şi politică.", a explicat ministrul.
Ieri, şi preşedintele Igor Dodon a lăsat să se înţeleagă că preţul pentru gazele naturale şi energia electrică ar putea creşte.
CITEŞTE ŞI: Tarifele pentru gazele naturale şi energia electrică ar putea crește