"Ne mascăm şi speriem oamenii". De Halloween, Chişinăul a fost asaltat de monştri, vrăjitoare şi vampiri
Îmbulzeală mare pe străzile Capitalei. După lăsarea nopţii, unele localuri au fost asaltate de oameni deghizaţi în monştri, vrăjitoare sau vampiri. Locuitorii Chişinăului s-au mascat şi au ieşit în oraş, pentru a sărbători Halloweenul, a înspăimânta trecătorii, pentru a se fotografia sau a participa la concursuri.
Deşi nu este o sărbătoare tradiţională, Halloweenul este marcat şi de unii locuitori ai Capitalei care s-au adunat pentru a se veseli şi a defila în costume pentru această ocazie:
"Noi venim de la serviciu. Ne-am deghizat încă de la centrul comercial. Eu sunt o vrăjitoare, iar acest gândac de bucătărie face parte din costumul meu."
"Masca mea îl reprezintă pe Joker. Mi-a desenat-o fratele meu. La început, mi-a vopsit faţa în albastru şi pe urmă a început să mă picteze. Ne-am pregătit mult timp, aproape o oră."
"Astăzi eu sunt Baba Cotoroanţa. Ştiu că în Moldova nu sunt aşteptată şi nici apreciată, dar eu am să încerc să vin totuşi şi să-i sperii pe copiii mici."
"Este foarte interesant, dar, desigur, neobişnuit. Atâtea emoţii, impresii. E pentru prima dată când sărbătoresc Halloweenul, dar e o sărbătoare frumoasă."
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din lumea occidentală, care s-a răspândindit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii.
Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, ceea ce înseamnă numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor.