Nebunie pe străzile oraşului Baltimore, după ce Ravens a câştigat a 47-a ediţie a Super Bowl
Spectacol total în finala Super Bowl din acest an. În faţa a 73.000 de spectatori, Baltimore Ravens s-a impus cu 34-31 în faţa celor de la San Francisco 49ers, câştigând a doua oară în istorie finala Ligii de Fotbal American. Antrenorul câştigătoarei, John Harbaugh, a fost astfel mai bun decât fratele său, Jim, tehnicianul celor de la San Francisco.
După partidă pe străzile şi în localurile oraşului Baltimore a fost nebunie mare. Finala disputată la New Orleans a avut parte de toate, inclusiv o pană de curent, dar şi un spectacol susţinut de Beyonce la pauză.
La finalul meciului, antrenorul câştigătoarei, John Harbaugh l-a îmbrăţişat pe tehnicianul advers, fratele său mai mic, Jim Harbaugh.
"Întâlnirea cu Jim în acest meci a fost, probabil, cel mai dificil moment pe care l-am avut vreodată. Am fost mereu împreună ... Sunt mândru de el", a spus antrenorul Baltimore Ravens, John Harbaugh.
Joe Flacco, de la învingători, a fost desemnat MVP-ul partidei. Gruparea din Baltimore a câştigat Super Bowl-ul pentru a doua oară în istorie, după ce a mai reuşit acest lucru în 2001.