Nebunie totală la Berlin! Naţionala Germaniei s-a întors acasă cu trofeul cucerit la Cupa Mondială din Brazilia
Naţionala Germaniei s-a întors acasă cu trofeul cucerit la Cupa Mondială din Brazilia. Fotbaliştii au fost întâmpinaţi la aeroport de sute de oameni, iar alţi trei sute de mii de suporteri îi aşteptau pe străzile oraşului.
După ce au aterizat pe aeroportul din Berlin, jucătorii germani au parcurs distanţa către centrul Capitalei într-un autobuz descoperit, aclamaţi pe drum de mii de suporteri.
Jucătorii erau foarte fericiţi şi nu s-au sfiit să bea chiar şi câte un pahar de bere în faţa fanilor.
Apoi, Low şi compania au prezentat trofeul altor zeci de mii de suporteri care s-au adunat în apropierea Porţii Brandenburg, din centrul Berlinului: "Am venit aici tocmai din Hamburg, dar a meritat. Suntem campioni mondiali!"
Aceasta este cel de-al patrulea trofeu mondial câştigat de Germania. După Berlin, trofeul va pleca într-un turneu în toată ţara şi va ajunge în cele mai importante oraşe din Germania.