Nebunie totală! Un club de fotbal din Austria oferă fanilor vouchere pentru bordel
Clubul de fotbal SV Gossendorf din Austria a stârnit controverse după ce le-a oferit fanilor ”vouchere de bordel” pe Facebook pentru a sărbători egalul dintr-un meci cu echipa AK Graz.
Mulți dintre fanii echipei s-au arătat înfuriați de gest, datorită reputației localului pentru care au primit vouchere. În același timp, clubul s-a arătat supărat pe reacția suporterilor, scrie libertatea.ro
'Nu am fost niciodată jignitori în reclamele noastre', susține președintele clubului SV Gossendorf, Andreas Waltenstorfer. 'Cred că clubul de noapte ar putea să-și cheltuiască banii pe lucruri mult mai rele decât să sponsorizeze un club cu 150 de copii', a continuat bărbatul.
Președintele clubului mai arată că în urmă cu doi ani, SV Gossendorf a făcut o ofertă asemănătoare în urma unui alt meci cu AK Graz. 'Atunci nu au apărut astfel de discuții', a mai precizat el.
În urma comentariilor negative, conducerea clubului a decis să șteargă postarea cu oferta la clubul de noapte.