Necesitățile de dotare ale Serviciului Vamal, discutate cu reprezentanții Programului american EXBS
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a avut ieri o întrevedere cu Robert Pazos, Consilier al Programului EXBS (Export Control and Border Security) pentru Republica Moldova și Armenia, finanțat de Departamentul de Stat al SUA.
Părțile s-au întâlnit pentru a evalua implementarea proiectelor implementate anterior datorită Programului, precum și pentru a identifica noi oportunități de colaborare.
În cadrul discuțiilor, Directorul General al Serviciului vamal, Vitalie Vrabie le-a mulțumit reprezentanților Programului EXBS pentru sprijinul consecvent acordat Serviciului Vamal pe tot parcursul perioadei de colaborare.
În acest context, menționăm că, Serviciul Vamal a beneficiat de numeroase proiecte de asistență tehnică și metodologică, finanțate prin intermediul Programului.
Astfel, în anul 2012, Serviciul Vamal a primit trei scanere pentru verificarea bagajelor persoanelor fizice. Ulterior, în decembrie 2017, cu suportul aceluiași Program, au fost repuse în funcțiune cinci scanere mobile. Totodată, pentru perioada iunie-august a anului curent este planificată donarea altor trei scanere performante pentru controlul bagajelor persoanelor fizice, precum și a două microbuze.
Programul mai include și organizarea cursurilor de instruire și a vizitelor de studiu pentru angajații instituției, precum și asistență în efectuarea lucrărilor de mentenanță.
Vitalie Vrabie a menționat că acest suport a contribuit semnificativ la consolidarea capacităților instituționale, asigurând un nivel mai avansat de securizare a perimetrelor vamale.
”În același timp, trebuie să conștientizăm că, odată cu sporirea fluxurilor transfrontaliere, apar și riscurile inerente acestui proces.
Iată de ce, avem nevoie de modernizări la toate capitolele, fie că vorbim despre infrastructură, echipamente de control sau soluții IT.”, a remarcat Vitalie Vrabie.
În replică, Consilierul Programului EXBS pentru Moldova și Armenia, Robert Pazos și-a exprimat disponibilitatea examinării posibilităților de asistență, apreciind, totodată, angajamentul Vămii de a-și fortifica capacitățile instituționale și operaționale în domeniile de responsabilitate.
Misiunea Programului EXBS constă în prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă şi a armelor convenţionale avansate prin oferirea asistenţei în consolidarea sistemelor naţionale de control al exporturilor statelor care sunt în posesia, produc sau livrează elemente strategice, precum şi a statelor prin care aceste elemente ar putea fi tranzitate.