NEGOCIERI pentru formarea MAJORITĂȚII PRO-EUROPENE. Ce au declarat Lupu, Ghimpu şi Leancă (VIDEO)
Partidul Democrat din Moldova le-a propus partenerilor de negocieri un document care conține prioritățile programului de guvernare proeuropeană. Despre ce urmează să fie inclus în acest act au discutat reprezentații PDM, PL și ai grupului Leancă în cadrul celei de-a doua runde de negocieri, care a avut loc în această seară. Liderii celor trei partide au reiterat importanța formării unei coaliții proeuropene.
Documentul propus de democrați este axat pe nouă direcţii, menite să scoată țara din criză și să îmbunătățească viața cetățenilor.
"Proiectul de acord pe care l-am elaborat o să ofere răspunsuri pentru toate întrebările şi va spulbera toate suspiciunile privind integrarea europeană. Rezultatul acestor negocieri trebuie să fie o ofertă publică a viitoarei guvernări. Ne propunem ca şi sarcină să venim cu o abordare responsabilă. Vor veni cei de la PLDM, foarte bine. Dacă nu vor veni, atunci ei şi societatea vor vedea spre ce tindem noi, cei care participă la constituirea acestui acord. Cred că acest acord va arăta un interes mai mare pentru majoritatea deputaţilor şi sperăm să avem o majoritate de cel puţin 51 de deputaţi. Dacă nu era să fie votată ridicarea imunităţii lui Vlad Filat, PLDM era să vină rapid la negocieri", a menţionat Lupu.
Marian Lupu a făcut un apel către partidele pro-europene de a participa şi mâine la negocieri: "Toţi cei care sunt proeuropeni sunt invitaţi să participe la aceste negocieri. Am convenit împreună că ne vom întâlni şi mâine la ora 19:30. Sunt invitaţi toţi, inclusiv PLDM".
Totodată, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că Republica Moldova are nevoie de un Guvern: "Dacă nu ai un Guvern nu lucrează nici Parlamentul, nici Executivul. E nevoie de Guvern pentru că el este motorul şi avem nevoie de reforme. Fără reforme nu avem viitor, iar reformele şi le asumă Guvernul. Avem nevoie de un Guvern pro-european".
Mai mult, Mihai Ghimpu a invitat încă o dată colegii de la PLDM să participe la negocieri pentru formarea unei majorităţi parlamentare.
Potrivit liderului PPEM, Iurie Leancă, o guvernare poate fi formată doar cu participarea forţelor pro-europene şi doar în condiţiile unei majorităţi parlamentare.
"Situaţia este foarte dificilă. Ţara este în prag de default. Cetăţenii trebuie să audă de la noi răspunsuri, soluţii la problemele cu care se confruntă. Poziţia PPEM nu se schimbă, orice nouă coaliţie trebuie să acţioneze în baza votului din 30 noiembrie. Vom pleda pentru această abordare, doar cu partidele pro-europene putem crea o majoritate. Am făcut prea multe greşeli, e timpul să ne punem raţiunea în mişcare. Sunt absolut convins că vom obţine un angajament din partea partenerilor pro-europeni. Nu vor suferi politicienii, ci oamenii, din cauza acestei crize profunde", a declarat Iurie Leancă.
Pe lângă grupul Leancă, și reprezentanții PDM și PL au invitat liberal-democrații să participe la noua rundă de negocieri pentru formarea unei majorități proeuropene. Negocierile sunt programate pentru marți, ora 19:30.
PUBLIKA.MD aminteşte că Guvernul Streleț a fost demis în data de 29 octombrie prin moțiune de cenzură, cu votul a 65 de parlamentari, pentru suspiciuni de acte de corupție.
Politică
- Partidul Liberal Democrat şi Platforma DA acţionează în comun. Declaraţii din Parlament
- PDM-ul îndeamnă PLDM-ul să renunțe la șantaj și să refacă majoritatea parlamentară
- Şedinţa Consiliului Alianţei a durat mai bine de trei ore. CONCLUZII şi DECLARAŢII
- Marian Lupu: Partidele proeuropene trebuie să înceapă negocierile chiar de mâine
- PDM îşi declară FLEXIBILITATEA MAXIMĂ în tratativele de formare a unui nou Cabinet proeuropean
- Marian Lupu: PLDM a preferat să stea la ceaiuri cu socialiştii în loc să participe la negocieri pentru o majoritate pro-europeana