Negocieri pentru pace la Berlin. Ce au decis cei patru miniştri înspre soluţionarea conflictului ucrainean
Pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, cele două părţi trebuie să-şi retragă, de urgenţă, armamentul greu după linia de demarcaţie stabilită anul trecut, la Minsk. Este concluzia la care au ajuns cei patru miniştri de externe ai Ucrainei, Rusiei, Germaniei şi Franţei, după mai multe ore de negocieri care s-au încheiat noaptea trecută, la Berlin.
"Pentru soluţionarea conflictului depinde foarte mult ca acordul să nu rămână numai pe hârtie, dar să fie pus în practică. Un rol foarte important îl joacă Rusia. Am convenit astăzi că Moscova îşi va folosi influenţa asupra separatiştilor din estul Ucrainei", a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.
Situaţia din estul separatist al Ucrainei a fost discutată şi în cadrul şedinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Discuţiile s-au aprins după ce amsadoarul american l-a acuzat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că vrea să ocupe o parte din teritoriul ţării vecine, sub pretextul unui plan de pace.
"Am mai văzut planuri similare implementate anterior în Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria. Atunci când preşedintele Poroşenko a refuzat această ofertă, Rusia a acuzat Ucraina că nu îşi doreşte pacea. Să privim lucrurile aşa cum sunt: planul de pace a lui Putin nu este decât un plan de ocupaţie", a zis ambasadoarea SUA la ONU, Samantha Power.
Poziţia ambasadoareai americane este susţinută de secretarul de Stat al Statelor Unite. John Kerry a afirmat că separatiştii proruşi s-au lansat într-o tentativă de "anexare flagrantă" a regiunii Donbas.
"Este un plan de acaparare flagrantă a teritoriului şi este o contradicţie directă a acordului de la Minsk", a enunţat secretarul de Stat al SUA, Jonn Kerry.
Reprezentanţii Kievului, Rusiei, OSCE şi liderii separatişti din Doneţk şi Lugansk au semnat în data de 20 septembrie, la Minsk un memorandum menit să consolideze armistiţiul dintre forţele Kievului şi cele ale insurgenţilor.