Negocierile în formatul "5+2" vor fi reluate. Ce subiecte va include agenda discuţiilor
Negocierile în formatul "5+2" vor fi reluate, astăzi, după o pauză de doi ani. Întrevederea va avea loc în capitala Germaniei, Berlin.
Agenda discuțiilor include subiecte de interes major pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.
În special, este vorba despre probleme din domeniul economic, cel al educației şi respectării dreptului la liberă circulaţie.
Potrivit Biroului pentru Reintegrare, relansarea negocierilor în acest format se datorează eforturilor depuse de autorităţile de la Chişinău, care pledează pentru un dialog constructiv, fără precondiţii.
Din formatul "5+2" fac parte reprezentanţi ai Chişinăului şi Tiraspolului, oficiali din Federaţia Rusă, Ucraina, OSCE, precum şi diplomați din SUA şi Uniunea Europeană, în calitate de observatori.
Ultima rundă de negocieri în acest format a avut loc la Viena, în iunie 2014.