Negocierile privind un acord asupra programului nuclear al Iranului s-au încheiat fără succes
Negocierile dintre marile puteri şi Iranul privind un acord asupra programului nuclear al Teheranului au eşuat. Divergenţe au apărut după ce, în ultima zi de discuţii, Franţa a subliniat că sancţiunile ar trebui să fie mult mai dure. Discuţiile vor fi reluate peste 10 zile.
"Discuţiile din ultimele trei zile au fost intense şi constructive, însă există încă multe divergenţe. Mă voi întâlni, pe 20 noiembrie, cu ministrul iranian de Externe şi cu echipa de negociatori", a declarat şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton.
Pe de altă parte, secretarul american de Stat, John Kerry, este de părere că marile puteri sunt mai aproape ca niciodată de un acord în legătură cu programul nuclear al Iranului.
"Nu doar am redus divergenţele şi le-am clarificat pe cele rămase, dar am înregistrat şi un progres semnificativ în ceea ce priveşte abordarea modului în care Iranul îşi poate ţine în frâu programul şi garanta că acesta are doar scopuri paşnice", a declarat John Kerry.
Tonul discuţiilor dintre Teheran şi Grupul 5+1, care include Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania s-a schimbat semnificativ de la preluarea funcţiei de preşedinte al ţării de către Hassan Rohani.
În schimbul semnării unui acord, Iranul cere ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului.