Neînţelegeri în AIE: PLDM insistă pe instituirea corpului de control pe lângă premier. Ghimpu: Nu avem consens VIDEO
Discuţiile în contradictoriu între componentele Alianţei de guvernare, pe marginea instituirii corpului de control pe lângă prim-ministru, au continuat şi astăzi în Parlament. Pentru că nu s-a ajuns la un consens, liberalii au cerut retragerea iniţiativei legislative de pe ordinea de zi. Fracţiunea liberal-democrată a insistat însă ca proiectul să fie supus votului final.
Deputaţii liberali au propus ca noua structură să exercite controlul implementării actelor emise de Guvern. "Corp de control ar fi mai bine să am eu, pentru că nu am nicio funcţie. Prim-ministrul are Cancelaria cu 200 de oameni, preşedintele Legislativului are aparatul Parlamentului. Ar fi bine să mai văd cum dirijaţi dumneavoastră, cei cu funcţii, guvernarea", a declarat liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, subliniind că este de fapt o glumă.
"Dacă nu avem consens, retrageţi-l ca să mai discutăm. Aşa prevede acordul AIE. Dacă nu e consens, de ce trebuie supus votului? Unde e logica? Noi nu suntem împotriva corpului de control, dar vrem ca el să se ocupe cu ce trebuie", a mai adăugat Ghimpu.
Liberal-democraţii au insistat însă ca proiectul să fie supus vtului. "Fracţiunea PLDM solicită votarea acestui proiect în lectura a doua. Acest corp de control încă nu a început să funcţioneze. Când va activa şi noi vom vedea că ceva nu merge, vom putea interveni şi schimba anumite lucruri. Noi din păcate, în ultimul timp, ne confruntăm cu situaţia în care consensul înseamnă, strict, poziţia Partidului Liberal", a declarat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, insistând ca redacţia propusă de autor să fie supusă votului.
Publika.md menţionează că, potrivit proiectului de lege, Corpul de control va fi abilitat cu dreptul de a verifica modul în care autorităţile publice centrale de specialitate îşi îndeplinesc sarcinile şi obligaţiile funcţionale, prevăzute de documentele de politici şi de cadrul normativ în vigoare.