Neînţelegeri între Washington şi Phenian în privinţa denuclearizării Coreei de Nord. Ce spune un oficial sud-coreean
Ministrul de Externe al Coreei de Sud, Kyung-wha, a declarat, joi, că există neînţelegeri între Washington şi Phenian în privinţa denuclearizării Coreei de Nord, adăugând că cele două state au linii de comunicare directe, relatează site-ul agenţiei Yonhap, scrie mediafax.ro.
Ministrul sud-coreean de Externe a precizat că Washingtonul şi Phenianul comunică direct pentru organizarea summitului istoric dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul regimului nord-coreean, Kim Jong-un, ce ar trebui să aibă loc în 12 iunie în Singapore.
"Coreea de Nord şi-a asumat angajamentul de a denucleariza Peninsula Coreea, însă este adevărat că sunt diferenţe de opinii între Washington şi Phenian în privinţa procesului de denuclearizare", a declarat Kyung-wha.
Miercuri, Coreea de Nord a ameninţat că ar putea anula summitul programat pe 12 iunie, între liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, dacă Washingtonul va continua să ceară unilateral Phenianului să renunţe la arsenalul atomic.