Nemerenco despre protestul medicilor: Spre fericirea mea nu am văzut pe acolo feţe de medici, mai mult din personalul inferior, infiermierele (VIDEO)
Îmi pare foarte rău că colectivele se implică în asta, dar spre fericirea mea nu am văzut feţe de medici, mai mult din personalul inferior, infiermierele. Este răspunsul ministrei Sănătăţii, Ala Nemerenco referitor la protestul medicilor de la Toma Ciorbă şi spitalul Dermatologic.
"Îmi pare foarte rău că colectivele se implică în asta, dar spre fericirea mea nu am văzut feţe de medici, mai mult din personalul inferior, infiermierele", a declarat Ala Nemerenco.
Totodată, aceasta a menţionat că va pune presiuni pe instituţiile medicale ca să fie un management şi o gestionare corectă a banilor.
"Avem un suport enorm de sute de milioane, iar atunci când cetățenii se împart cu contribuţia lor ca să ne ajute pe noi să avem un sistem de sănătate mai bunşi de calitate, este o crimă din partea noastră să lucrăm atât de ineficient și să gestionăm propriile resurse într-un mod atât de ineficient.
Astfel, voi pune presiuni pe instituţiilor medicale ca să avem un management și o gestionare corectă a banilor. Aceşti bani nu sunt ai sistemului medical, dar a cetăţenilor", a precizat Ala Nemerenco.
Ministra Sănătăţii explică că aceste două spitale vor rămâne acolo unde sunt dar vor avea loc reparaţii capitale enorme, se vor deschide secţii noi: "Niciun niciuni spital nu face aripi şi nu zboară din loc. Totul este doar o manipulare".