Nemţii cer formarea Statelor Unite ale Europei
Provocarea statelor europene înseamnă să terminăm ceea ce am început în Europa, şi anume să realizăm, pas cu pas, o uniune politică. Despre aceasta a vorbit în faţa membrilor propriului său partid, Uniunea Creştin Democrată, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, potrivit money.ro.
Cancelarul Germaniei a reiterat ideea că Europa traversează în aceste momente una dintre cele mai grave crize de după al doilea război mondial: „Problemele Irlandei sunt şi cele ale Slovaciei. Problemele grecilor sunt şi problemele olandezilor, iar problemele spaniolilor sunt problemele noastre. Responsabilitatea noastră nu se opreşte la graniţele noastre” .
De asemenea, oficialul a menţionat că Germania, cea mai puternică economie din Europa, este şi ţara care va contribui cel mai mult la salvarea Zonei Euro. "Nemţii au pus totuşi câteva condiţii: au refuzat constant ideea introducerii unor obligaţiuni comune ale întregii Zone Euro şi cer din ce în ce mai vocal schimbarea tratatelor europene astfel încât statele membre ale Zonei Euro să fie sancţionate mult mai dur, până la expulzarea din Zona Euro, în cazul în care încalcă disciplina bugetară stabilită la Bruxelles", a afirmat Merkel.
Anterior, şi preşedintele României a vehiculat ideea creării Statelor Unite ale Europei.
- Merkel: Pentru asanarea finanţelor din Europa va fi nevoie de un deceniu
- Angela Merkel: Europa se confruntă cu cea mai grea criză
- Germania este gata să-şi cedeze suveranitatea pentru a salva Zona Euro
- Revista Presei: Criza datoriilor din Zona Euro face tot mai multe victime şi ameninţă băncile americane