Nemulţumit de criză, un bărbat din Italia a urcat pe cupola Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican
A urcat pe cupola Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican ca să arate cât este de nemulţumit de criză. Este vorba despre un om de afaceri italian, care a escaladat edificiul cu o pancartă pentru a protesta faţă de "masacrul" social din Italia.
Mesajul putea fi citit pe afişul bărbatului alături de cuvintele "show-ul politic al groazei continuă". Mai mult, omul de afaceri a cerut şi ajutorul Papei pentru a ieşi din criză.
Bărbatul a fost identificat. Este vorba despre Marcello De Finizio, iar autorităţile spun că el se află la a treia sa experienţă de acest tip. Bărbatul a mai escaladat cupola în iulie şi octombrie 2012.
Bărbatul este din oraşul Trieste şi deţine o staţiune balneară. Italia se confruntă cu cea mai gravă recesiune din 1970 încoace, iar rata şomajului este de aproape 12 la sută.