NENOROCIRE în municipiul Bălţi. O adolescentă a murit după ce a căzut în gol de la etajul 9 al unui bloc de locuit (VIDEO)
Gest extrem! A sărit în gol de la aproximativ 30 de metri, iar impactul cu solul a fost fatal. O adolescentă, în vârstă de 16 ani, şi-a pus capăt zilelor. Nenorocirea s-a petrecut în dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 08:00, în municipiul Bălţi.
Minora, ar fi sărit în gol de la etajul nouă al unui bloc de locuinţe din oraş. Trupul neînsufleţit al copilei a fost găsit de către un locatar, care a alertat imediat poliţia.
Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au depistat cadavrul ce zăcea într-o baltă de sânge.
La locul incidentului s-a deplasat şi medicul legist, care a constatat că pe corpul tinerei nu erau urme de moarte violentă.
Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Bălţi, Eugenia Molceanov, adolescenta nu locuia în acel bloc, iar pe acoperişul clădirii a urcat prin acces liber.
Din spusele apropiaţilor, copila provine dintr-o familie bună şi era mereu veselă. Aceasta învăţa bine. Îşi făcea studiile la un liceu din oraş şi era în clasa a X-a.
Părinţii adolescentei nu îşi pot explica ce ar fi determinat-o să recurgă la acest gest.
Pe acest caz a fost iniţiat un proces penal. În continuare, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele producerii tragediei. Mai multe detalii, urmăriți în emisiunea realizată de UNITATEA DE GARDĂ, pe Canal3.md.
- Locuitorii orașului Bălți, atacați de maidanezi şi şobolani. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost muşcat de câine
- CAZ TRAGIC la Bălţi. O adolescentă a murit după ce a căzut în gol de la etajul 9 al unui bloc de locuit
- Programul Prima Casă: O familie de militari din Bălţi şi-a îndeplinit visul de a avea propria locuinţă