Incendiu într-o locuință din satul Zaim, raionul Căușeni. Locuința a fost cuprinsă de flăcări, joi, iar pentru a stinge focul a intervenit un echipaj de pompieri.
Salvatorii au stabilit că focul a cuprins o cameră și antreul casei. În procesul intervenției angajații IGSU au depistat corpul carbonizat a unei femei de 30 de ani.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
De la începutul anului 2022 în Republica Moldova s-au produs 1.190 de incendii în care și-au pierdut viața 78 de persoane.