NENOROCIRE la Vaslui! Un bărbat a fost împuşcat în cap de un poliţist. A murit la spital
Medicii au declarat decesul bărbatului împuşcat în cap de un poliţist, joi după-amiază, în Vaslui, România, după ce acesta s-a opus arestării şi a încercat să fugă. Ancheta a fost preluată de criminalişti. Inspectoratul local de poliţie a precizat că a fost vorba de un accident şi a venit cu precizări despre modul în care s-au petrecut lucrurile.
Potrivit martorilor, tânărul se urcase la volanul unei mașini, deși avea permisul de conducere suspendat. În momentul în care polițistul i-a făcut semn să oprească, acesta s-a conformat, însă ulterior a luat-o la fugă, scrie vremeanouă.ro.
Potrivit comunicatului IPSJ Vaslui, un agent al Biroului de Poliție Rutieră Vaslui, în vârstă de 27 de ani, a pornit în urmărirea suspectului, încercând să-l oprească prin somare verbală și focuri trase în sus. A reuşit să-l prindă din urmă şi să-l ia de umeri, din spate, dar, în acel moment, arma pe care o ţinea în cealaltă mână s-a descărcat, iar glonțul l-a lovit în cap.
La fața locului au fost trimise echipaje de Poliție, Jandarmerie și Ambulanță. Tânărul a fost preluat de o Ambulanță SMURD și transportat la spital, unde, ulterior, medicii au constat decesul, după mai multe tentative de resuscitare, scrie Realitatea.net.
IPJ Vaslui a mai anunţat că bărbatul avea numeroase probleme cu legea. În 2016, a refuzat de două ori să i se se recolteze probe biologice, într-una dintre situaţii fiind la volan fără permis. Cele două dosare au fost reunite, iar bărbatul a fost trimis în judecată, în martie 2017.
- Moldoveanca internată într-un spital din Italia, adusă în țară de un echipaj SMURD (FOTO)
- Întâmplare ciudată! Aspira în cameră când a dat covorul la o parte și a găsit o ușă secretă. A deschis-o și a încremenit
- DETALII în cazul doctoriţei de la Spitalul nr. 1 din Chişinău care a fost bătută de soţul unei paciente. AGRESORUL NEAGĂ ACUZAŢIILE