NENOROCIRE! O fetiță din Chişinău, ÎN STARE GRAVĂ la spital după ce a fost mușcată de iepure
Embed:
O fetiţă de patru ani din Chişinău a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost muşcată de un iepure. Copila a fost internată în reanimare şi supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Potrivit vicedirectorului Spitalului pentru copii "Valentin Ignatenco", Vitalie Mihălcean, în prezent, copila este în afara oricărui pericol.
Medicii spun că fetiţa a fost muşcată de mână în timp ce încerca să mângâie iepurele. Specialiştii vor decide dacă vor efectua şi o a doua operaţie în următoarele zile.
Părinţii sunt avertizaţi să nu-şi lase copiii singuri în compania animalelor.