NEOMalanca de Ziua Naţională a Culturii. Mai mulţi artişti din Chişinău s-au deghizat şi au pornit cu uratul
Embed:
Cu Malanca de Ziua Naţională a Culturii, în loc de ajunul Revelionului. Mai mulți artiști din Chişinău s-au deghizat şi au pornit prin oraş cu uratul, pentru a le reaminti oamenilor tradiţiile de altădată. Ei şi-au denumit acţiunea "Neomalanca".
Conform obiceiului, o pereche de flăcăi deghizaţi, dintre care unul într-un moșneag ghebos, iar celălalt în chip de babă gătită și sulimenită, se duc cu uratul pe la casele gospodarilor.
NEOMalanca, însă, se deosebeşte de tradiţia consacrată prin versurile modificate şi ţinute reinventate. Tinerii spun că aşa au vrut să readucă zâmbetele pe feţele oamenilor.
"Se întâmplă o tradiţie care a fost uitată. De obicei la nord mai este păstrată şi noi am vrut să amintim cumva oamenilor că avem şi noi tradiţii frumoase pe care putem să le implementăm. Oamenilor dacă le va fi interesant se pot apropia şi să-şi ridice dispoziţia împreună cu noi "
"Noi facem Malancă, este o tradiţie mai veche care s-a păstrat la Nord, mai puţin în Centru şi Sud, e similar la Capră, capra e unica parte din Malanca care s-a păstrat la noi"
"Eu sunt moșneagul, adică partea înţeleaptă cum ar veni al evenimentului. Sunt acel om care vine cu o urare de bine, împreună cu baba noi suntem aşa un echilibru în toată povestea. Dar noi ne-am gândit azi de ziua culturii de ce să nu aducem ceva de-al nostru"
Ceata de urători a făcut cinci opriri, iar cei care au vrut să-i urmeze erau bineveniţi.