Nepoata lui Traian Băsescu, în Parlamentul European. Eurodeputaţii s-au grăbit să o cunoască
Mezina preşedintelui României, Elena Băsescu, a revenit la muncă, după ce a născut-o pe Sofia Anais. Europarlamentarul a decis să participe la şedinţele Parlamentului European, însă nu singură.
Elena Băsescu a luat-o şi pe fiica sa astăzi în Parlamentul European şi a postat câteva poze cu micuţa, pe pagina sa de Facebook. Ceilalţi europarlamentari par a fi încântaţi să o cunoască pe prima nepoată a preşedintelui României şi, potrivit Elenei Băsescu, le-au făcut celor două "o primire călduroasă".
"De luni, am revenit la muncă, după o pauză de două luni. Însă nu mă pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg. Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European, pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei. I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară", a scris Elena Băsescu pe pagina sa de socializare.
Publika.md aminteşte că prima nepoată a preşedintelui României s-a născut pe 1 septembrie, când părinţii săi Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu împlineau un an de la căsătorie.