Nereguli la câteva puncte vamale. Cum au încercat să intre şi să iasă din ţară unii şoferi (FOTO)
Poliţia de frontieră anunţă despre câteva cazuri de trecere ilegală a frontierei Republicii Moldova. În ultimele 24 de ore, în baza unor acte false, mai mulţi şoferi au încercat să intre şi să iasă din ţară.
Primul caz s-a înregistrat la punctul de trecere "Palanca". Polițiștii au găsit o carte de asigurare falsă asupra unui tânăr de 28 de ani din Căuşeni, care se afla la volanul unui Volkswagen Passat, cu numere de înmatriculare din stânga Nistrului. Actul a fost eliberat de autoritățile rusești.
Cel de al doilea caz a fost documentat în punctul de trecere "Tudora". Șoferul unui camion, model Renault Magnum, cu plăcuțe de înregistrare ucrainene a prezentat la control un certificat de asigurare fals.
Tot la acest punct vamal a fost identificată o maşină "Toyota Yaris", înmatriculată în Republica Moldova. Automobilul avea instalat un sistem de alimentare cu gaz fără autorizație. Pe cazul dat a fost întocmit un proces verbal.
Cel mai recent caz a fost înregistrat astăzi, în jurul orei 00:45, la punctul de trecere Giurgiulești-Galați. Un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Galați, s-a prezentat la vamă cu un Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria. În actele care au fost verificate s-au găsit urme de fraude cu privire la autenticitatea împuternicirii notariale emise de autoritățile bulgare.
În cele din urmă, polițiștii de frontieră au confiscat automobilul, iar documentul falsificat este analizat în continuare.
- Ultimele 24 de ore: Doi moldoveni, DEPORTAŢI din Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană
- A răpit-o din Italia. Un tânăr, oprit de vameşii români în timp ce o aducea în Moldova (FOTO)
- Autocar din Franţa, blocat în vama Leuşeni. MOTIVUL pentru care pasagerii au aşteptat mai mult de ŞAPTE ORE să ajungă acasă