Nereguli la un liceu din Şoldăneşti! Cauza din care peste 400 de elevi sunt nevoiţi să stea acasă (VIDEO)
De trei zile, elevii şi profesorii de la Liceul Teoretic ''Ştefan cel Mare'' din oraşul Şoldăneşti stau acasă. În şcoală e mai frig decât afară şi asta deoarece instituţia nu se încălzeşte. Directorul spune că de vină este firma care s-a angajat să instaleze o centrală termică nouă şi nu a efectuat lucrările la timp. Antreprenorul spune că centrala va fi pusă în funcţiune abia la sfârşitul acestei săptămâni.
Sergiu învaţă în clasa a şasea, la Liceul Teoretic ''Ştefan cel Mare'' din oraşul Şoldăneşti. În loc să fie la şcoală, l-am găsit muncind în grădină.
"Mai merg pe la joacă, stau acasă, lucrez. Acum facem curăţenie în ogradă. Nu-i chiar bine, mai bine la şcoală" a mărturisit elevul din clasa a VI-a din Liceul Teoretic Ştefan cel Mare.
Alţi elevi sunt în aceeaşi situaţie.
"Ajutăm părinţii acasă, la lucru".
"Cel mai rău a fost în cabinetul de chimie, un grad era. Dar în rest era câte 3, 4 maxim 5, cam aşa. La clasele primare era mai cald li sa adus cămine. Noi elevii mai mari am avut de suferit în aceste zile".
Muncitorii care execută lucrările spun că au primit cazanele cu întârziere, dar au avut şi alte probleme care au tergiversat construcţia punctului termic.
"Au dispărut instrumentele noastre, am avertizat poliţia, dar nu au găsit instrumentele acelea. De aia şi se întinde lucrul", a declarat muncitorul Alexandru Palega.
Potrivit directorului, şcoala şi-ar putea relua activitatea până la sfârşitul acestei săptămâni.
"Undeva la 10 septembrie lucrările trebuiau să fie finisate. O să recuperăm orele care acuma nu sunt după un orar special pentru clasele primare, clasele mai mari vor învăţa sâmbetele", a spus directoarea liceului "Ștefan cel Mare", Ludmila Volociuc.
Responsabili din cadrul Direcţiei raionale de învăţământ spun că de vină este directoarea şcolii care nu ar fi ales cu atenţie antreprenorul.
"Ar fi fost bine ca să se consulte pentru că firma aceasta a mai lucrat la noi în Şoldăneşti şi acolo unde a lucrat nu şi-a îndeplinit cu cinste datoriile. Vom anunţa pe cei de la achiziţii publice să nu admită mai mult această firmă la licitaţiile făcute de instituţiile de invăţământ", precizează șeful Direcției de Învățământ din Șoldănești, Gheorghe Dandara.
În Liceul Teoretic “Ştefan cel Mare” din Şoldăneşti îşi fac studiile 420 de elevi.