Neutrinii se deplasează mai rapid decât lumina
S-ar putea ca Einstein să nu fi avut dreptate. Oamenii de ştiinţă au descoperit că neutrinii, particule subatomice cu mase extrem de mici, se deplasează mai rapid decât lumina. Dacă rezultatele vor fi acceptate atunci teoria lui Albert Einstein va fi subminată, relatează Reuters.
O echipă internaţională de cercetători au descoperit particule subatomice care circulă mai repede decât viteza luminii. Cronometrările făcute timp de trei ani au arătat că particulele numite neutrini, emise la laboratorul CERN de la Geneva, au depăşit viteza luminii.
"Am descoperit un lucru neşteptat. Noi am măsurat timpul necesar neutrinilor pentru a traversa 730 de kilometri, aceasta fiind distanţa dintre laboratorul CERN de la Geneva, până la laboratorul subteran italian de la Gran Sasso", a menţionat Dario Autiero, cercetător.
Dacă se confirmă, atunci descoperirea va submina teoria lui Albert Einstein din 1905, care spune că viteza luminii este o constantă cosmică şi că nimic din univers nu poate călători mai repede.
"Conform teoriei lui Einstein, particulele nu pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Dar rezultatul obţinut sugerează faptul că, la o scară foarte mică, structura neutrinilor este diferită de ceea ce ne-am imaginat până acum", a spus Pierre Binetruy, directorul laboratorului CERN.
Purtătorul de cuvânt al echipei Antonio Ereditato este încrezător în rezultate, pentru că în ultimii doi ani au fost făcute măsurări în peste 16.000 de evenimente. Ereditano a mai adăugat că oamenii de ştiinţă vor face verificări suplimentare independente.