New York Knicks este cel mai valoros club din NBA
New York Knicks a devenit cel mai valoros club de baschet din campionatul profesionist nord-american, depăşind gruparea Los Angeles Lakers. Conform unui top realizat de revista Forbes, gruparea din New York valorează 655 milioane dolari.
Valoarea clubului Knick a crescut cu 12% faţă de anul trecut, de la 586 milioane la 655 milioane, graţie numărului mai mare de bilete vândute la meciuri şi contractelor de sponsorizare a sălii Madison Square Garden, unde îşi dispută echipa meciurile de pe teren propriu.
În acelaşi timp, valoarea grupării din Los Angeles a crescut cu doar şase procente, ajungând la 643 milioane dolari. Chicago Bulls, cotat la 511 milioane este al treilea club ca valoare financiară, fiind urmat de Boston Celtics - 452 milioane dolari, Houston Rockets, cu nouă milioane mai puţin, Dallas Mavericks şi Miami Heat, cotat la 425 milioane, a cărui valoare a crescut cu 17 la sută după sosirea jucătorului LeBron James, în vara anului 2010.