New York Times: Facebook este anchetat PENAL pentru tranzacţii de date pentru cele MAI MARI COMPANII
Procurorii federali americani efectuează o anchetă penală în privinţa tranzacţiilor de date ale companiei Facebook, încheiate cu unele dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologiei la nivel mondial, a informat miercuri New York Times, relatează Reuters.
Un juriu din New York a solicitat registre din partea a cel puţin doi producători de smartphone-uri şi alte dispozitive, a informat cotidianul, citând oameni familiarizaţi cu cererile şi fără a numi companiile.
Ambele companii se numără printre cele peste 150, printre care Amazon, Apple şi Microsoft, care au încheiat parteneriate cu Facebook pentru accesul la informaţiile personale ale sutelor de milioane de utilizatori, potrivit raportului.
Facebook se confruntă cu o serie de procese şi anchete cu privire la practicile sale de confidenţialitate, inclusiv investigaţii în curs de desfăşurare efectuate de Comisia Federală a Comerţului din SUA, Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse şi două agenţii de stat din New York.
Pe lângă analizarea tranzacţiilor cu date, probele se concentrează pe dezvăluirile conform cărora compania a împărtăşit datele a 87 milioane de utilizatori cu Cambridge Analytica, o firmă de consultanţă britanică care a lucrat în campania preşedintelui SUA, Donald Trump.
Facebook a transmis că ei colaborează cu anchetatorii din mai multe agenţii federale, fără să se refere în mod special la această anchetă.
TECH
- Şi-a omorât copiii. Ce va păţi mama nepăsătoare care şi-a lăsat picii într-o maşină cu cheia în contact
- Donald Trump a anunţat că suspendă zborurile avioanelor Boeing în SUA
- Cinci lucruri pe care NU LE ŞTIAI despre Internet
- Prietenie ca-n filme. Gestul emoţionant al unui bărbat, care INTRĂ ÎN FLĂCĂRI pentru a-şi salva CÂINELE (VIDEO)