Newcastle - Liverpool, scor 3-1
Liverpool nu se mai regăseşte în campionat. Echipa antrenată de Roy Hodgson a pierdut cel de-al şaptelea meci din acest sezon cu 1-3 cu Newcastle şi se află abia pe poziţia a noua în clasament.
Liverpool a suferit a treia înfrângere consecutivă în deplasare, după ce a pierdut pe terenul lui Newcastle, în etapa a 17-a a Premier League, scor 1-3.
Cu un nou manager, în persoana lui Alan Pardew, Newcastle a deschis scorul în minutul 15, Kevin Nolan, jucător născut chiar în Liverpool, l-a învins pe Pepe Reina cu un şut din apropierea porţii. Olandezul Dirk Kuyt a profitat în minutul 50 de o gafă a lui Sol Campbell şi a egalat la unu. Finalul a fost de coşmar pentru "cormorani", care au încasat două goluri în ultimele zece minute, autorii acestora fiind Joey Barton şi Andy Carroll.
În urma acestei victorii, Newcastle a acumulat 22 de puncte şi a urcat pe locul opt în clasament. Acelaşi număr de puncte îl are şi Liverpool, care se află pe poziţia a noua.