Neymar a semnat prelungirea contractului cu formaţia Santos până în 2014
Embed:
Neymar va putea juca în Europa abia peste doi ani şi jumătate. Atacantul brazilian a semnat oficial prelungirea contractului cu FC Santos, campioana Americii de Sud, până după Cupa Mondială din 2014.
Jucătorul în vârstă de 19 ani căzuse de acord cu oficialii clubului pentru prelungirea înţelegerii încă din luna noiembrie, însă noul contract a fost înregistrat la Confederaţia Braziliana de Fotbal abia acum. Precedentul contract dintre Neymar şi Santos expira în februarie 2015, însă prin noile condiţii adaugate jucătorul va fi liber să se transfere la altă formaţie în vara lui 2014.
Recent premiat de FIFA cu Trofeul Puşkas pentru cel mai frumos gol al anului 2011, Neymar se află în atenţia cluburilor FC Barcelona şi Real Madrid.