NEYMAR, OPERAT ÎN BRAZILIA. Fotbalistul va fi supus unei intervenții în următoarele zile
Foto: financialtribune.com
Brazilianul Neymar nu va scăpa de intervenţie chirurgicală după accidentarea de săptămâna trecută. După câteva zile de incertitudine, a fost luată o decizie în privinţa lui Neymar. Site-ul oficial al lui Paris St. Germain a anunţat că brazilianul se va opera la sfîrşitul acestei săptămâni în ţara natală.
Decizia a fost luată de comun acord cu fotbalistul, care va fi operat de doctorul Rodrigo Lasmar şi îl va avea alături de Profesorul Saillant, reprezentantul clubului parizian.
Astfel, este sigur faptul că atacantul de 26 de ani va rata returul cu Real Madrid, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, meci care va fi transmis în direct de Canal 3 pe 6 martie.
Brazilianul a scris despre accidentarea sa pe o reţea de socializare, spunând că dacă în faţă apare un zid trebuie neapărat escaladat cu orice preţ.
Neymar s-a accidentat în finalul derby-ului cu Marseille, disputat în weekend pe Parc des Princes. Testele efectuate ulterior au arătat că sud-americanul a suferit o entorsă la glezna dreaptă și o fisură la degetul mic de la același picior.
Potrivit presei internaţionale, perioada de indisponibilitate ar fi de două luni.
Starul lui PSG va reveni pe teren în finalul sezonului și va avea timp să ajungă în cea mai bună formă fizică până la jumătatea lunii iunie, atunci când este programat startul Campionatului Mondial din Rusia.

- Neymar, jucătorul cu cel mai mare salariu din campionatul francez. Cât primeşte brazilianul
- Moldova ar putea renunța la schimbarea orei de vară sau de iarnă. Când se va lua această decizie
- Nu o să-ți vină să crezi! Un fost fotbalist s-a întors acasă și lucrează într-o biserică. Cine este acesta
- PANICĂ la meciul PSG - Marseille! Neymar a părăsit terenul în lacrimi, fiind scos pe targă (VIDEO)