NEYMAR, REVENIRE CU STIL. Croaţia a pierdut amicalul jucat cu Brazilia, scor 2-0
Brazilia a învins Croaţia, scor 2-0, într-un meci amical care s-a disputat la Liverpool, pe Anfield Road, şi care a marcat revenirea pe teren a lui Neymar.
Brazilianul nu mai jucat fotbal mai bine de trei luni, când a suferit o fisură la piciorul drept într-un meci disputat în Ligue 1.
Chiar şi aşa, starul lui Paris Saint Germain a reuşit, totuşi, să înscrie. În minutul 69, în urma unui contraatac al naţionalei Selecao, atacantul de 26 de ani a primit a pasă în careul advers, a driblat apărarea croată şi a trimis balonul în poartă.
Scorul final a fost stabilit de Roberto Firmino în al treilea minut de prelungiri.
Brazilia va întâlni pe 10 iunie tot într-un meci de pregătire selecționata Austriei, iar apoi va face deplasarea în Rusia. Naţionala "carioca" va evolua la Cupa Mondială în grupa E, alături de Elveţia, Costa Rica şi Serbia.