Nici prin cap nu-ţi trece! Ce a făcut un bărbat pentru a-și impresiona fosta iubită. Lucrurile au scăpat de sub control
Un rus aflat sub influența alcoolui a dat foc unui hostel doar pentru a-și impresiona fosta iubită cu talentul de pompier. Bărbatul spera că va fi primit ca un erou după ce salvează pe toată lumea din flăcări, scrie observator.tv.
Doar că lucrurile au scăpat imediat de sub control, la fel ca și flăcările, iar bărbatul nu a mai reușit să stingă incendiul, așa cum își imagina.
Pompierii au sosit imediat la fața locului și au reușit să salveze cinci persoane - o mamă cu doi copii mici și alți doi adulți, toți intoxicați cu monoxid de carbon.
Povestind despre incident, bărbatul a admis că ar fi trebuit, oricum, să bea mai puțină votcă.
Polițiștii nu au fost prea impresionați de gestul înflăcărat al rusului și au deschis un dosar penal. Acum, bărbatul riscă până la cinci ani de închisoare.