Niciodată nu e prea târziu să susţii BAC-ul. Zeci de bărbaţi au venit astăzi la examen decişi să obţină diploma
Niciodată nu e prea târziu să dai BAC-ul. Au demonstrat-o câţiva bărbaţi de aproape 30 de ani, care s-au prezentat, astăzi, la examen decişi să obţină diploma şi, mai apoi, să meargă la facultate. Dorinţa de a se vedea studenţi i-a ajutat să înfrunte emoţiile şi stresul.
"Până acum nu am avut posibilitatea, caci am fost plecat peste hotare, acum m-am întors şi am nevoie de studii superioare. Vreau să îmi fac studiile la Universitatea Tehnică. Urmează să mă pregătesc, am mari emoţii", a spus un bărbat.
Adulţii care au păşit astăzi pragul sălii de axamen regretă că nu au susţinut bacalaureatul mai devreme.
"Părinţii au spus mai întâi învăţătura, dar noi am vrut bani. Serviciul pe care îl am cere studii superioare", a afirmat o altă persoană.
Unii dintre ei au călcat cu stângul. "Sunt eliminat. Eu am şi copil, şi soţie, vin la sesiune, învăţ şi la urmă...", a precizat un bărbat.
"Vreau să spun că oamenii s-au străduit, au vrut să susţină examenul. Daca cineva a încercat să încalce regulamentul, cred că observatorii noştri au acţionat corect", a declarat secretara Comisie de examinare, Ludmila Rîbac.
Potrivit Ministerului Educaţiei, 956 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine bacalaureatul prin externat.