Niciun supraviețuitor în tragedia aviatică din Iran. Avionul s-a prăbuşit cu 180 de kilometri înainte de a ajunge la destinaţie
Un avion cu 66 de oameni la bord s-a prăbuşit duminică în Iran. Aeronava ATR-72 aparținând companiei Aseman Airlines decolase din capitala Teheran şi se îndrepta către un oraş din sud-vestul ţării. A dispărut, însă, de pe radar, iar puţin mai târziu, autorităţile au confirmat că s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă, cu 180 de kilometri înainte de a ajunge la destinaţie.
Sunt foarte puţine informaţii în acest moment, aşa că nu se ştie dacă există supravieţuitori. Presa iraniană citează însă un purtător de cuvânt al companiei potrivit căruia toate persoanele aflate la bord au murit. „Toate serviciile de urgenţă sunt în alertă”, au anunţat agenţiile Isna şi Fars, citându-l pe Pirhossein Koolovand, şeful serviciului naţional de intervenţie.
La bord erau 60 de pasageri şi şase membri ai echipajului, iar potrivit primelor date, de vină pentru prăbuşire ar fi putut fi vremea rea. Pe de altă parte, avionul era de 20 de ani în serviciu, scrie digi24.ro.
Iranul, mult timp aflat sub embargo internațional, se confruntă cu o penurie de piese de schimb pentru flota sa aviatică.
Tragedia aviatică se întâmplă la o săptămână după o alta similară, petrecută în Rusia, în urma căreia 71 de persoane au murit.