Nicolae Botgros îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Interpretul Ion Paladi i-a dedicat o piesă nouă
Maestrul Nicolae Botgros împlinește vârsta de 69 de ani. Dirijorul Orchestrei "Lăutarii" a spus însă că nu va sărbători această zi, întrucât va organiza o masă de pomenire în memoria soției Lidia Bejenaru și a mamei sale.
"Ca ieri am înmormântat-o pe mama în urmă cu nouă ani şi ceva şi ca mâine soţia mea împlineşte jumătate de an de când a plecat în lumea celor drepţi. Aşa că nu pot să fac sărbătoare între aceste două grele evenimente", a menționat Nicolae Botgros.
Cu ocazia zilei de naştere a maestrului Nicolae Botgros, interpretul Ion Paladi i-a dedicat o piesă nouă.
Nicolae Botgros a avut parte de o felicitare inedită din partea profesoarei, colegului de bancă şi a sătenilor din localitatea de baştină:
"Îi doresc sănătate şi ceea ce are în planurile lui să se împlinească. Desigur că linişte sufletească fiindcă a trecut în ultimul timp prin mari greutăţi".
Nicolae Botgros s-a născut în anul 1953, în satul Badicul Vechi din raionul Cahul, iar de mai bine de 40 de ani este dirijorul Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii”. El deţine titlurile de Artist al Poporului şi Cavaler al Ordinului Republicii.