Nicolae Chirtoacă: PDM încearcă să deţină monopolul asupra reformării justiţiei
Din componenţa Consiliului Naţional pentru Reformarea Instituţiilor de Drept fac parte reprezentanţi loiali ai Partidului Democrat. Acest fapt sugerează că PD pretinde să deţină monopolul asupra reformelor. Declaraţia a fost făcută la Publika TV de către analistul politic Nicolae Chirtoacă.
Potrivit lui Nicolae Chirtoacă, acesta este un Consiliu Naţional, iar membrii acestei structuri trebuie să exprime interesele actualei alianţe de guvernământ. "Bineânţeles, din componenţa sa trebuie să facă parte şi reprezentanţi ai opoziţiei, dar şi ai societăţii civile, în special ai centrelor de cercetare. Noi, însă, vedem unilateralitate, vedem lipsa reprezentanţilor unui partid, cel al premierului Filat. Evident, imediat au apărut suspiciuni că PD încearcă să instituie un monopol asupra reformării acestui sistem".