Nicolae Timofti a decorat Biblioteca Naţională cu "Ordinul Republicii"
Şeful statului, Nicolae Timofti, a decorat Biblioteca Naţională, astăzi de Ziua Limbii Noastre, cu "Ordinul Republicii". Distincţia a fost oferită pentru contribuţie substanţială la salvarea patrimoniului naţional documentar.
Preşedintele ţării a înmânat distincţia conducerii instituţiei în cadrul ceremoniei, care a avut loc cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la crearea Bibliotecii Naţionale.
Pe data de 22 august Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a împlinit 180 de ani de la fondare. Cu prilejul aniversării, la începutul anului a fost elaborat un program special de activități culturale și știiințifice.
Totodată, astăzi de Ziua Limbii Noastre a avut loc ceremonia de inaugurare a Festivalului Național al Cărții și Lecturii și a ediției a XXI-a a Salonului Internațional de Carte consacrate anivesrsării a 180-a a BNRM și Anului Doina și Ion Aldea Teodorovici. La Salon sunt expuse peste 5 mii titluri de carte din 18 țări.