Nicolae Timofti despre remanierile în Guvern: Orice decizie va fi discutată în cadrul AIE
Candidatul AIE la şefia statului, Nicolae Timofti, spune că dacă va fi ales preşedinte al Republicii Moldova şi se va confrunta cu problema remanierilor în Guvern, va opta ca orice transformare la acest capitol să fie discutată cu toţi membrii coaliţiei de guvernare. Declaraţiile au fost făcute la Moldova 1.
"Acolo unde sunt oameni se comit şi greşeli, dacă voi fi ales preşedinte, voi cere ca orice propunere de remaniere sau demitere din funcţie a unui ministru să fie discutată în cadrul Alianţei. Totuşi, prerogativa de a înainta o astfel de propunere revine premierului ţării", a precizat Timofti.
Totodată, dacă va fi ales, Nicolae Timofti îşi propune să fie un mediator, funcţie principală care revine unui şef de stat, potrivit Constituţiei. "Sunt om apolitic, voi face să fie linişte între puterile statului, în societate şi în Parlament. Cred că şi opoziţi va ajunge la concluzia că problelemele trebuie rezolvate pe cale paşnică".
Amintim că pe 12 martie, Nicolae Timofti a fost propus de către Alianţa pentru Integrare Europeană pentru funcţia de şef al statului. Iar la sfârşitul săptămânii, pe 16 martie, va avea loc scrutinul prezidenţial.