Nicolae Timofti îi felicită pe moldovenii care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou. IATĂ ce a scris şeful statului
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis astăzi, 24 decembrie, un mesaj cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului.
Iată textul integral al mesajului:
"Dragi concetățeni,
În aceste clipe, când suntem cuprinși cu toții de fiorul sărbătorilor de iarnă, iar cete de colindători vestesc la ferestrele gospodarilor Nașterea Mântuitorului, vreau să vă adresez gândurile mele cele mai bune, însoţite de urări de sănătate, iubire și recunoștință.
Să ne bucurăm de Nașterea Domnului la biserică și acasă. Respectând tradiția, bunicii, părinții și copiii se vor aduna în jurul bradului pentru a împărți cadouri și a serba Crăciunul. Colindele străbune, spuse cu însuflețire de tineri îmbrăcați în port național, vor întregi atmosfera magică de sărbătoare. Este important să păstrăm aceste frumoase datini, întru unitatea și dăinuirea noastră ca popor.
Deși în ultima perioadă aspectul comercial al sărbătorii prevalează, să ne luăm, totuși, răgazul pentru a medita asupra semnificației spirituale a Nașterii Domnului Isus Hristos. Credința, dragostea, speranța și iertarea sunt valorile creștine care dau sens vieții și ne dau forța de a urma calea mântuirii.
Recent Parlamentul a legiferat serbarea Crăciunului atât pe stil nou, pe 25 decembrie, cât și pe stil vechi, pe 7 ianuarie. Aleșii poporului au adoptat o decizie înțeleaptă, în spiritul democrației, toleranței și libertății credinței. Indiferent de calendar, Crăciunul este o sărbătoare de suflet, pe care o vom marca împreună cu marea familie a popoarelor din Europa, a cărei parte integrantă suntem.
Am ferma convingere că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană ne va permite să edificăm o societate democratică și prosperă, un viitor mai bun pentru copiii și nepoții noștri. Valorile, competenţa și solidaritatea vor fi pietrele de temelie ale izbânzii pe acest drum.
Vom sărbători Nașterea Mântuitorului cu speranţă și credinţă. Fie ca această sărbătoare să ne deschidă sufletele pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință și a le mulțumi celor care merită recunoștință, să ne ajute să păstrăm speranţa într-un viitor mai bun și să ne dea puterea de a ne împlini aspiraţiile.
Vă doresc tuturor Crăciun fericit, cu pace în suflet, împreună cu cei dragi!"