Nicolae Timofti: Ofiţerii sunt vinovaţi de abuzurile din Armata Naţională
"Abuzurile sunt una dintre cele mai însemnate probleme ale Armatei Naţionale, iar responsabili pentru acest lucru sunt, în primul rând, ofiţerii." De această părere este preşedintele Nicolae Timofti, care a asistat, astăzi, la şedinţa de seamă anuală a Ministerului Apărării.
În opinia lui Timofti, ofiţerii ar putea rezolva problema într-un termen restrâns. Pentru aceasta, este nevoie de disciplină severă şi de activitate educativă. Şeful statului şi-a amintit şi despre vremea când şi-a satisfăcut stagiul militar.
"Eu m-am confruntat fiind ofiţer cu aşa ceva. Însă, am organizat lucrul şi am reuşit în jumătate de an în unitatea militară în care eram să exclud maltratarea. Dacă astfel de lucruri au loc este vina ofiţerilor, ei trebuie să fie responsabili", a spus şeful statului.