Nicolae Timofti s-a apucat de oferit distincţii. Preşedintele i-a decorat pe cei deja medaliaţi
Şeful statului, Nicolae Timofti, a înmânat astăzi distincţii mai multor cetăţeni, decoraţi anterior de foștii șefi ai statului, anunţă serviciul de presă al Preşedinţiei.
În lista persoanelor decorate de către Timofti au fost incluşi mai mulţi medici, poliţişti, directori ai diferitor întreprinderi, actori, pictori, militari, şefi de secţii şi direcţii. Printre interpreţii medaliaţi se numără Georgeta Voinovan şi Igor Rusu.
Anterior, Nicolae Timofti spunea că nu ştie câte distincţii va oferi, dar a promis că le va acorda după merit.
Iată lista integrală a persoanleor medaliate de preşedintele Nicolae Timofti:
„Ordinul Republicii” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Bîtca Pavel |
- |
profesor-consultant la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” |
|
|
|
|
|
Coman Andrei |
- |
director al Întreprinderii Mixte Moldo-Germane BC „Grisan-Hamb” SA |
|
|
|
|
|
Maloman Eugeniu |
- |
profesor-consultant la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” |
|
|
|
|
|
Reniţă Alecu |
- |
deputat în Parlamentul RM de legislatura a XII-a; |
|
|
|
|
|
Ordinul „Bogdan Întemeietorul” |
|||
|
|
|
|
Druţă Ion |
- |
scriitor; |
|
|
|
|
|
„Ordinul de Onoare” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Cibotaru Mihail |
- |
ex-redactor-şef al revistei „Moldova” |
|
|
|
|
|
Costin Petru |
- |
colaborator ştiinţific la Centrul de Cultură şi Istorie Militară |
|
|
|
|
|
OjogaOlga |
- |
deputat în Parlamentul RM de legislatura a XII-a |
|
Ursu Mihail |
- |
director general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală; |
|
|
|
|
|
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I |
|||
|
|
|
|
Samoilenco Tudor |
- |
colonel în rezervă, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Rezervişti şi Veterani ai Forţelor Armate; |
|
|
|
|
|
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa II |
|||
|
|
|
|
Gaiciuc Victor |
- |
general de brigadă în rezervă; |
|
|
|
|
|
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III următorilor: |
|||
|
|
|
|
Carp Simion |
- |
colonel de poliţie |
|
|
|
|
|
Cebotaru Ivan |
- |
colonel de poliţie |
|
|
|
|
|
Ivas Vasile |
- |
colonel de poliţie |
|
|
|
|
|
Malic Gheorghe |
- |
colonel de poliţie; |
|
|
|
|
|
Ordinul „Gloria Muncii” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Barbalat Anton |
- |
şef de direcţie la Inspecţia de Stat în Construcţii |
|
|
|
|
|
Bolfa Ion |
- |
preşedinte al Federaţiei de Scrimă |
|
|
|
|
|
Certan Sergiu |
- |
membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, manager principal al Companiei de Asigurări”Sigur-Asigur” SRL |
|
Chicu Valeriu |
- |
prorector al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” |
|
|
|
|
|
Florea Vasile |
- |
colonel de poliţie în rezervă |
|
|
|
|
|
Ghicavîi Victor |
- |
şef de catedră la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” |
|
|
|
|
|
Ghidirim Nicolae |
- |
profesor universitar la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” |
|
|
|
|
|
Mardarovici Ecaterina |
- |
director executiv al Asociaţiei Obşteşti „Clubul Politic al Femeilor- 50/50”, preşedinte al Fundaţiei „Agapedia” Moldova |
|
|
|
|
|
Negruţa Vadim |
- |
preşedinte al Societăţii Culturale „Vatra” |
|
|
|
|
|
Panga Steluţa |
- |
şef de secţie la Consiliul Municipal Chişinău |
|
|
|
|
|
Sava Eugen |
- |
director General al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei |
|
|
|
|
|
Trofim Vladimir |
- |
ex-director general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei; |
|
|
|
|
|
Medalia „Meritul Militar” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Ceban Iurie |
- |
plutonier adjutant de poliţie |
|
|
|
|
|
Cujba Dumitru |
- |
plutonier major de poliţie |
|
|
|
|
|
David Oleg |
- |
plutonier adjutant de poliţie |
|
|
|
|
|
Moraru Nicolae |
- |
locotenent-colonel de poliţie |
|
|
|
|
|
Muşuc Silviu |
- |
colonel de poliţie |
|
|
|
|
|
Raru Constantin |
- |
locotenent-major de poliţie |
|
|
|
|
|
Rudico Vitalie |
|
colonel al serviciului de salvare |
|
|
|
|
|
Severin Vasile |
- |
locotenent-colonel de poliţie în rezervă |
|
|
|
|
|
Spînu Ion |
- |
maior de poliţie; |
|
|
|
|
|
Medalia „Pentru Vitejie” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Lavrinenco Alexei |
- |
colonel al serviciului de salvare |
|
|
|
|
|
Mutaf Vitali |
- |
locotenent-colonel al serviciului de salvare; |
|
Medalia „Meritul Civic” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Beliciuc Roman |
- |
cinegetician în Organizaţia Teritorială Briceni al Societăţii Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova |
|
|
|
|
|
Bîrcă Vasile |
- |
lăcătuş la Societatea pe Acţiuni „Cet-2” din Chişinău |
|
|
|
|
|
Ciolacu Valeriu |
- |
maistru la Societatea pe Acţiuni „Cet-2” din Chişinău |
|
|
|
|
|
Coţaga Ion |
- |
director al Societăţii cun Răspundere Limitată „Diamax-Agro”, raionul Soroca |
|
|
|
|
|
Deseatnicov Vasili |
|
inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Chişinău |
|
|
|
|
|
Iovu Ecaterina |
- |
şef de secţie la Centrul Naţional de Sănătate Publică |
|
|
|
|
|
Lesnic Valentin |
- |
şef de direcţie la Ministerul Economiei |
|
|
|
|
|
Munteanu Ghenadie |
- |
director al Societăţii cu Răspundere Limitată „Tehrubzor”, raionul Soroca |
|
|
|
|
|
Otean Angela |
- |
şef de direcţie la departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei |
|
|
|
|
|
Proca Constantin |
- |
electromontor superior la Societatea pe Acţiuni „CET-2” din Chişinău |
|
|
|
|
|
Sîrbu Ion |
- |
cinegetician în Organizaţia Teritorială Străşeni al Societăţii Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova |
|
|
|
|
|
Sorbală Mihail |
- |
director tehnic al Societăţii pe Acţiuni „CET-2” din Chişinău; |
|
Titlul onorific „Artist al Poporului” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Bulat Vladimir |
- |
pictor scenograf |
|
|
|
|
|
Marcoci Ion |
- |
actor la Teatrul Naţional de Stat „Vasile Alecsandri”, municipiul Bălţi |
|
|
|
|
|
Moşanu Leonid |
- |
artist-instrumentist în orchestra de Muzică Populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” |
|
|
|
|
|
Pietraru Gheorghe |
- |
actor la teatrul „Eugene Ionesco” |
|
|
|
|
|
Tiranin Serghei-Stalmir |
- |
actor la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P.Cehov” |
|
|
|
|
|
Toderaşcu Mihai |
- |
compozitor, interpret de muzică uşoară |
|
|
|
|
|
Titlul onorific „Maestru în Artă” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Bivol Andrei |
- |
artist-instrumentist în orchestra de Muzică Populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” |
|
|
|
|
|
Peicev Petru |
- |
maestru principal al scenei la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” |
|
|
|
|
|
Rusu Vasile |
- |
artist-instrumentist în orchestra de Muzică Populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” |
|
|
|
|
|
Ţăruş Aurica |
- |
actriţă la Teatrul Muzical Dramatic „B.P.Haşdeu” oraşul Cahul; |
|
|
|
|
|
Titlul onorific „Om Emerit” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Arhiliuc Victoria |
- |
conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova |
|
Busuioc Serghei |
- |
decan la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport |
|
|
|
|
|
Florea Alexei |
- |
director al Societăţii cu Răspundere Limitată „Prietenia Agro”, raionul Soroca |
|
|
|
|
|
Homiţcaia Anastasia |
- |
solistă de balet la Teatrul Naţional de Operă şi Balet |
|
|
|
|
|
Tcaci Eugeniu |
- |
solist de balet la Teatrul Naţional de Operă şi Balet |
|
|
|
|
|
Ţircunova Svetlana |
- |
muzicolog |
|
|
|
|
|
Ustimov Anatolie |
- |
solist de balet la Teatrul Naţional de Operă şi Balet; |
|
|
|
|
|
Titlul onorific „Artist Emerit” următorilor: |
|||
|
|
|
|
Arseni Doina |
- |
interpretă de muzică populară |
|
|
|
|
|
Boiarchin Ghenadii |
- |
actor la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” |
|
|
|
|
|
Brăguţă Natalia |
- |
actriţă la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” |
|
|
|
|
|
Bordeianu Iulia |
- |
actriţă la Teatrul Republican „Luceafărul” |
|
|
|
|
|
Calistru Adela |
- |
actriţă la Teatrul de Revistă „Ginta Latină” |
|
|
|
|
|
Crasulea Raisa |
- |
maestru principal al scenei la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” |
|
|
|
|
|
Pântea Margareta |
- |
actriţă la Tetrul Naţional „Mihai Eminescu” |
|
|
|
|
|
Petcovici Piotr |
- |
conducător al Orchestrei de Instrumente Populare „Taraf” UTA Găgăuzia |
|
|
|
|
|
Plîngău Sergiu |
- |
actor la Teatrul Republican „Luceafărul” |
|
|
|
|
|
Răcilă Ciprian |
- |
actor la Teatrul Naţional de Stat „Vasile Alecsandri”, municipiul Bălţi |
|
|
|
|
|
Rusu Igor |
- |
interpret de muzică populară |
|
|
|
|
|
Rudenco Leonid (Leo) |
- |
actor la Tetrul Naţional „Mihai Eminescu” |
|
|
|
|
|
Ştefăneţ Marcel |
- |
conducător artistic al Formaţiei „TransBalkanica” |
|
|
|
|
|
Toderico Nina |
- |
actriţă la Tetrul Municipal „Satiricus Ion Luca Cargiale” |
|
|
|
|
|
Ţurcanu Silvia |
- |
actriţă la Teatrul Naţional de Stat „Vasile Alecsandri”, municipiul Bălţi |
|
|
|
|
|
Ţurcanu Valentin |
- |
actor la Tetrul Municipal „Satiricus Ion Luca Cargiale” |
|
|
|
|
|
VoinovanGeorgeta |
- |
interpretă de muzică uşoară |
|
|
|
|
|
Zavalionii Vladimir |
- |
maestru principal al scenei la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”; |
|
|
|
|
|
Titlul onorific „Meşter Faur” |
|||
|
|
|
|
Voinova Elvira |
- |
şefă de secţie la Teatrul Naţional de Operă şi Balet. |
|
Ordinul „Ştefan cel Mare” următorilor:
Casapciuc Petr, Coţofan Iurie, Croitor Anatolie, Gorgan Alexandru, Neburac Sveatoslav, Panteleev Chiril, Samardac Veaceslav;
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I următorilor:
Călugăreanu Mihail, Clipa Constantin, Covrig Constantin, Iurco Arcadie, Mamulat Ghenadie, Mantaluţa Valerii, Miţul Valeriu, Nagalisov Petru, Solovei Alexei, Stipuleac Gheorghe, Vleju Constantin;
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa II următorilor:
Botnarevschi Vergil, Cebanu Iurie, Chistruga Eugeniu, Homa Nicolai, Iacubov Vasile, Paşchevici Iurie, Pîsla Mihail, Platonov Oleg, Popovici Valerii, Siminiuc Vladimir, Suhodol Serghei, Suhuşin Alexandru, Tarlapan Vladimir, Toporivschi Valeriu, Vlaico Valeriu, Voleac Anatolie, Zandelov Vasile;
Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III următorilor:
Babîră Vasile, Belibov Leonid, Budigai Ivan, Chirilovici Vladimir, Ciobanu Mircea, Ciumac Mihai, Coica Nicolae, Dirin Dumitru, Iaţun Veaceslav, Malic Valeriu, Manole Nicolae, Micu Constantin, Negară Nicolae, Nirca Vasile, Popa Anatol, Railean Victor, Roşca Petru, Rusu Vasile, Telipan Pavel, Ţanga Sergiu, Untilov Sergiu;
Medalia „Meritul Militar” următorilor:
Arhip Eugen, Chistrea Igor, Cibotenco Anatolie, Larionov Petru, Mertic Nicolae, Moraru Dumitru, Nirca Sergiu, Ochinciuc Victor, Rudei Sergiu, Zagorodnii Veaceslav;
Medalia „Pentru Vitejie” următorilor:
Babuţac Vladimir, Bejan Nicolae, Bulgari Anatolie, Burlacu Ion, Chiba Ion, Cojocaru Dumitru, Derivolcov Ruslan, Gheiceanu Alexandru, Gorohov Constantin, Harea Onisim, Pantazii Sergiu, Pavlov Valeriu, Sîrbu Eduard, Tverdohleb Mihail.