Nicolae Timofti spune că s-a înţeles perfect cu preşedintele Poloniei. Ce au convenit cei doi şefi de stat
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, s-a arătat onorat de vizita omologului său polonez, la Chişinău. „Este prima vizită oficială a unui șef de stat în Republica Moldova de când am devenit președinte și mă bucur că acesta este domnul Komorowski. Avem proiecte comune de anvergură”, a declarat Timofti.
Şeful statului spune că în cadrul întrevederii s-a înţeles de minune cu preşedintele Poloniei: „Am găsit o înțelegere perfectă din partea Domniei Sale pentru toate chestiunile aflate pe agenda moldo-polonă. Am convenit, în primul rând, să intensificăm dialogul nostru politic, care servește unei bune cooperări în toate domeniile și, în mod prioritar, proiectului nostru național, de integrare europeană”.
„Doresc să mulţumesc preşedintelui Poloniei şi autorităţilor de la Varşovia pentru sprijinul prețios acordat Republicii Moldova în parcursul ei european şi pentru că ne încurajează să perseverăm pe calea reformelor şi democratizării societăţii, să ne onorăm angajamentele asumate în faţa partenerilor străini, pentru a ne menține pe poziția de lider în cadrul Parteneriatului Estic. Contăm în continuare pe sprijinul Poloniei în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic, programat să aibă loc anul viitor, la Vilnius, când sperăm să semnăm Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care va include crearea unei Zone de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător, precum şi definitivarea condiţionalităţilor Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană”, a menţionat Timofti.
Unul din suibiectele de discuţie a vizat cooperarea economică și instituțională. „Polonia este cel mai mare importator de vinuri moldovenești dintre țările Uniunii Europene. Schimburile noastre comerciale cuprind și alte ramuri, ce vor fi analizate în cadrul unui Forum al oamenilor de afaceri moldo-polon, la care vom participa împreună cu președintele Komorowski. După ce Republica Moldova va încheia negocierile privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană, economia moldovenească va fi și mai deschisă pentru business-ul european, inclusiv pentru investitorii polonezi”, a punctat preşedintele moldovean.
Nicolae Timofti i-a mulţumit omologului polonez pentru asistența financiară de peste 100 de mii de euro, pe care Polonia a acordat-o pentru lichidarea consecințelor secetei de anul acesta, dar şi pentru sprijinul financiar acordat în cadrul Programului polonez de Asistenţă pentru Dezvoltare, care ajută Moldova să continue reformele interne de modernizare.