Nicolae Timofti va participa la ceremonia de învestire a noului preşedinte al Ucrainei
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va pleca, în data de şapte iunie, la Kiev pentru a asista la ceremonia de învestire a noului preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko. La eveniment au fost invitaţi 20 de lideri internaţionali.
Administraţia de la Kiev nu l-a invitat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Din partea Rusiei, la eveniment va fi prezent doar însărcinatul interimar cu afaceri în Ucraina, Andrei Vorobiov. În urma alegerilor prezidenţiale din 25 mai, Poroşenko a acumulat 54,7 la sută din voturi şi a câştigat scrutinul din primul tur.
Preşedintele proaspăt ales promite să pună capăt luptelor din estul Ucrainei şi să recupereze Crimeea. El trebuie să mai facă faţă crizei economice, dar şi disensiunilor cu Moscova în problema aprovizionării cu gaze naturale.
Actualitate
- Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, propune semnarea Acordului de Asociere cu UE după învestirea sa în funcţie
- Când va fi învestit în funcţie preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko
- Lideri mondiali îşi confirmă participarea la inaugurarea preşedintelui ucrainean. Vladimir Putin a rămas fără invitaţie