Nicolae Timofti va ține un discurs la Strasbourg
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pleacă la Strasbourg. Acesta va participa mâine, 3 octombrie, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la care va ține un discurs și va răspunde la întrebările parlamentarilor Consiliului Europei.
De asemenea, șeful statului va avea întrevederi cu Președintele Adunării Parlamentare a CoE, Jean-Claude Mignon, Secretarul General al CoE, Thorbjorn Jagland, Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Nicolas Bratza, Comisarul pentru drepturile omului, Nils Muiznieks, și raportorii Adunării Parlamentare a CoE pentru Republica Moldova, Lise Christoffersen și Piotr Wach.
Recent, Nicolae Timofti a vizitat Statele Unite ale Americii, unde a participat la cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.