Nicolas Maduro anunţă crearea unui comando special împotriva unor eventuale operaţiuni americane
Preşedintele Nicolas Maduro a anunţat marţi că Venezuela va crea "un comando de operaţiuni speciale" însărcinat cu contracararea eventualelor acţiuni subversive ale SUA pe teritoriul său, relatează AFP.
Maduro a dezvăluit crearea acestui comando, a cărui activitate va fi coordonată de preşedinţie, într-o videoconferinţă difuzată de televiziunea guvernamentală venezueleană.
Noua unitate va avea "capacitatea de a acţiona în oricare loc al ţării, în timp real, 24 de ore din 24", a declarat preşedintele socialist.
Potrivit lui Maduro, preşedintele SUA, Donald Trump, a dat undă verde ca "CIA să se implice în acţiuni clandestine cu caracter terorist împotriva Venezuelei".
Astfel de acţiuni americane ar viza "obiective petroliere, electrice, militare, electorale" pe teritoriul venezuelean, a spus Maduro. "Am capturat deja un agent care a recunoscut acest lucru", a spus el.
La 11 septembrie, Maduro a anunţat arestarea în Venezuela a unui cetăţean american identificat ca Matthew John Heath şi pe care l-a calificat drept "spion". Americanul este acuzat de "terorism" de justiţia venezueleană, conform căreia el pregătea atacuri asupra unor instalaţii petroliere şi electrice.
În august, alţi doi americani, Luke Alexander Denman şi Airan Berry, au fost condamnaţi în Venezuela la 20 de ani de închisoare pentru terorism. Ei au fost găsiţi vinovaţi în special de o incursiune armată ratată pe teritoriul Venezuelei în mai.
În cadrul videoconferinţei, Maduro a făcut apel la Miliţia Bolivariană să fie în stare de "alertă maximă" pentru a face faţă unor eventuale comploturi.
Miliţia Bolivariană este un corp care cuprinde 4,5 milioane de civili, legat de armata venezueleană, considerată ca principalul susţinător al regimului.
Caracasul acuză deseori Washingtonul că pune la cale comploturi care urmăresc răsturnarea puterii chaviste (de la fostul preşedinte Hugo Chavez). SUA susţin deschis căderea lui Nicolas Maduro, pe care îl califică drept dictator, şi impun o serie de sancţiuni Venezuelei.
Secretariatul Trezoreriei SUA a anunţat marţi adoptarea de sancţiuni, în special îngheţarea unor active, împotriva a cinci oficiali politici venezueleni. Washingtonul îi acuză de "complicitate" cu preşedintele Maduro la o "manipulare" a procesului care conduce la viitoarele alegeri legislative, ce ar urma să aibă loc la 6 decembrie.
Maduro a condamnat imediat sancţiunile, spunând în alocuţiunea sa că sunt "măsuri de extorsiune, de şantaj, de persecuţie tipice unei mafii, şi nu unui guvern al unei ţări decente", scrie agerpres.ro.