Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni au ieşit pentru prima dată la plimbare cu micuţa Giulia (FOTO)
Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni au ieşit la plimbare cu micuţa Giulia. Astfel, fiica lor a avut deja prima întâlnire cu paparazzi. Ea a fost fotografiată alături de părinţii ei într-un parc de lângă Versailles, informează gandul.info.
Când era însărcinată, Carla Bruni a declarat că-şi va ţine nou-născutul departe de ochii presei, dar se pare că acest lucru nu i-a reuşit. Giulia a fost scoasă de părinţii ei prin parcul La Lanterne, iar plimbarea celor trei a fost un bun prilej pentru ca jurnaliştii să poată surprinde în imagini acest "eveniment".
Analiştii francezi cred că imaginile în care preşedintele francez este surprins în ipostaza de tată îi vor creşte popularitatea lui Nicholas Sarkozy şi-l vor ajuta în alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Unii comentatori susţin că plimbarea de familie a fost aranjată şi că cineva din anturajul preşedintelui i-a chemat pe paparazzi pentru a nu rata apariţia în public a bebeluşului.
Nicolas Sarkozy se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din primăvară, dar acesta a insistat asupra faptului că Giulia nu va juca nici un rol în campania sa electorală.